Care este relația dintre intervievare,consiliere și psihoterapie?

            Anumiți autori, printre care și Carl Rogers susțin că termenii de consiliere și psihoterapie sunt mai mult sau mai puțin sinonimi, deoarece se referă la aceeași metodă fundamentală, o serie de contacte indirecte cu individul care încearcă să îl ajute să își modifice atitudinile și conduita. Dintr-o astfel de perspectivă, Carl Rogers spune că termenii de consiliere și psihoterapie sunt echivalenți sau aproape echivalenți (Rogers, 1995).

            Astfel C.Rogers împreună cu C.H. Patterson au discutat asemănările și deosebirile prin prisma a patru criterii:

-          Severitatea problemei: mulți autori consideră consilierea o activitate care îi ajută pe îndivizii normali să depășească obstacolele apărute în calea dezvoltării personalității lor, iar psihoterapia este o activitate de sprijin pentru persoane cu probleme mult mai grave, persoane a căror dezvoltare emoțională a fost gav afectată (Rogers, 1995). După opinia lui Carl Rogers,”consilierea vizează oamenii normali, iar psihoterapia pe cei care deviază de la normalitate”.

-                       Natura problemei acestuia: ”natura problemei poate să ne spună dacă ceea ce se face în mod practic este consiliere sau psihoterapie. Din această perspectivă consilierea se ocupă în principal de probleme orientate spre realitate, de probleme ale mediului, deci de natură situațională, în timp ce psihoterapia are ca obiect sentimentele și diversele stări emoționale ale persoanei, atitudinile acesteia. Așadar, consilierea este centrată pe probleme afective ale persoanei, dar această distincție nu e solidă, deoarece nu toate problemele sunt orientate spre realitate sunt de natură cognitivă” (Rogers, 1995) (Dafinoiu, 2005).

-                Scopurile urmărite în cadrul celor două activități: psihoterapia este direcționată spre o schimbare de personalitate, în timp ce consilierea urmărește să-l facă pe individ să folosească șansele pe care le are pentru a face față problemelor vieții.

           Intervievarea, de asemenea are un rol important în demararea procesului terapeutic. Terapeutul ajută la clarificarea și diferențierea problemelor, reducând astfel dificultățile la proporții abordabile, fapt ce are consecințe importante asupra implicării clientului în procesul terapeutic, el începând să creadă că schimbarea este posibilă.

        În concluzie,deși există numeroase asemănări între consiliere și psihoterapie cele două activități nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit și nu un caz limitat al psihoterapiei, cei care susțin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa pur psihologică.

Bibliography

Dafinoiu, I. (2005). Psihoterapii scurte. Iasi: Polirom.

Rogers, C. (1995). On Becoming a Person: A Therapist's View of Psychotherapy. New York: Paperback Mariner Books.

De ce vine cineva la consiliere?

            De obicei, oamenii apelează la un consilier atunci cand sunt într-un impas, când au diverse probleme pe care de unii singuri nu le pot rezolva sau nu le pot depăși. De aceea, consilierul este o persoană foarte pregătită, dispusă să ofere ajutor neconditionat, în masura în care îi este posibil. Din punctul meu de vedere, consilierul este o persoană caldă, calmă și un bun ascultător. De multe ori face foarte mult pentru noi dacă suntem, pur și simplu ascultați, iar dacă decidem să apelam la un consilier cu siguranță vom pleca de la acesta total schimbați, o altă persoană, pe care nu am mai regăsit-o de mult sau pe care nu am avut oportunitatea, ocazia să o cunoaștem, pentru că nu am știut cum să o scoatem la suprafață. De multe ori uităm să fim noi înșine și ne afundăm în muncă, în rutina zilnică, neacordând timp și pentru noi.

         Destul de mulți oameni nu dau doi bani pe mersul la consiliere, sau chiar pe consilierul însuși, pentru că încă persistă acea concepție, care spune  că persoanele care apelează la consilier sunt „nebune” și rămân bineînțeles cu diverse probleme, atât interioare, cât și exterioare care pot genera altele și mai grave.

            Aș apela la serviciile unui consilier atunci când voi avea o problemă, pe care nu aș putea să o depășesc sau aș avea nevoie de anumite îndrumări pe care doar un specialist în domeniu mi le-ar putea oferi.

    În concluzie, mersul la un consilier și cererea sfaturilor din partea unui specialist pot fi foarte benefice pentru fiecare dintre noi atunci când suntem într-un impas, sau într-o situație care ne depășește și persistă în timp, chiar dacă această ramură a psihologiei nu este încă destul de dezvoltată și meritele unui consilier nu sunt încă destul de bine cunoscute.

Ce se întâmplă atunci cînd.....

Ce se întâmplă atunci când asculți pe cineva fără să judeci, fără să-ți zboare gândul la ale tale sau la ale altora, fără să dai sfaturi sau soluții și fără măcar să te gândești la ele.Să asculți fără să aștepți nimic, nici măcar să ți se vorbească, să asculți liniștea de pe buze și din ea să auzi, poate, neliniștea din suflet fără să o interpretezi și fără sa intri și tu in ea...
Să asculți cu inima, dincolo de cuvinte și dincolo de gânduri, să asculți, din ființă, ființa.

“Când asculți astfel, omul se simte, în sfârșit, auzit. Și câteodată e pentru prima oară in viața lui când simte că ceea ce spune el contează. Treptat, va începe să se audă pe sine și va începe să simtă că EL, omul, contează. Va începe chiar, cu timpul, să se simtă valoros și va prinde aripi. Acum crede in propriile lui cuvinte. Dobândește și capacitatea de a-i asculta pe alții. Va începe, chiar, să-și audă și bătăile inimii, și glasurile subtile al corpului, ale inimii, ale intuiției... Se va auzi pe sine ca ființă plină de viață și de sens.”

Astăzi voi scrie despre cei care apelează la ședințele de consiliere și psihoterapie și cine sunt aceștia.

             In primul rând, sunt oameni care se iubesc sau acum încep să se iubească pe ei înșiși. Pentru simplul fapt că vor ceva mai bun pentru ei, pentru viața lor, și nu doar vor dar sunt și dispuși să facă lucruri în direcția asta.

              Îi iubesc într-un mod matur, responsabil, pe cei de lângă ei și, știind că le pot oferi ceva bun doar dacă în sufletul lor este pace, au ales să lucreze cu ei înșiși. Au curaj să înfrunte durerea pentru a ajunge, dincolo de ea, la fericire.

             Au un bun nivel de conștiență și asumare de sine: se deschid și vorbesc despre ei înșiși. În ritmul lor, unii mai ușor, alții mai greu dar o fac!

             Sunt inteligenți: își folosesc mintea pentru a pune cap la cap, pas cu pas, puzzle-ul complex și fascinant al ființei umane!

             Sunt hotărâți și perseverenți: se angajează într-un proces de descoperire de sine pe care îl urmează consecvent, implicându-se și investind timp, bani și alte forme de energie.

             Sunt ambițioși: când vor ceva bun pentru ei, apelează la resursele pe care Universul le oferă pentru a-și îndeplini scopul, nu se lasă limitați de gânduri de genul "ar trebui să pot singur!...".

             Își asumă responsabilități: "Poți schimba lumea doar începând cu tine". Ei au început.

            Sunt oameni care știu ce vor: vor să le fie bine sau mai bine. Vor să iasă din anumite blocaje, vor să se cunoască mai bine pe ei, vor relaţii mai frumoase, sănătate, energie și bucuria de a trăi. Unii știu că vor să afle ce vor. Deci, știu ce vor.

De ce consilierul nu dă sfaturi?

            Mulți oameni cred că,dacă apelează la un consilier,acesta le va oferi îndrumare,un sfat sau măcar o sugestie pentru a le face dilema mai ușoară.La prima vedere pare corect,plăteși pentru un ajutor,te aștepți să îl și primești.Deși poate părea un ajutor pe moment,dacă consilierul pică în capcana de a-i oferi clientului sugestii sau soluții,îi face clientului său un deserviciu,deoarece:

-situația este de cele mai multe ori un simptom,iar ocupându-se de simptom,terapeutul ar renunța la ocazia de a-i îndrepta clientului atenția spre cauza problemei;

-clientul poate trage concluzia că altcineva,nu el,se pricepe mai bine în ceea ce privește viața lui;

-când terapeutul știe ce e bine pentru client,el își exercită puterea în viața clientului și astfel îi confirmă acestuia lipsa de putere personală;

            Prin urmare,treaba terapeutului este,nu să știe ce îi trebuie clientului,ci să îl ăndrume pe acesta să privească în interiorul lui pentru a vedea ceea ce știe deja,dar nu știe că știe.

METODA CUBULUI

            Strategie de predare-învățare,descoperită în anul 1980,folosită în cazul în care se dorește explorarea unui subiect sau a unei situații din mai multe perspective.Valențele formative ale metodei sunt relevante (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

            Oferă posibilitatea de a dezvolta competențele necesare unei abordări complexe și integratoare (Ioan, 2006).

            Obiectivul:

Analiza întrebărilor și formularea răspunsurilor cu participarea întregii clase sau a grupului advers în cadrul unui concurs și completarea întrebărilor.

          Etape:

·         Se formează grupuri de 4-5 copii;

·         Se  realizează  un  cub  pe  ale  cărei  feţe  se  notează cuvintele: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ (altele, în  funcţie  de  resurse, nu  neapărat  pe toate  feţele  cubului) (Ioan, 2006), (Constantin, 1996);

·         Fiecare copil din grup interpretează un rol în funcție de sarcina îndeplinită;

Copilul nr.1 (Rostogolici)-Rostogolește cubul;

Copilul nr.2 (Istețul)-Citește imaginea sau sarcina scrisă pe un simbol și formulează întrebarea;

Copilul nr.3 (Știe tot)-Reține sarcina prezentată de colegul lui pentru a o reaminti colegilor de grup în cazul în care aceștia o uită sau doresc să confrunte răspunsul cu întrebarea;

Copilul nr.4 (Cronometrul)-măsoară timpul și întrerupe activitatea.Se folosește de clepsidră,alte mijloace neconvenționale sau de cronometrul;

Copilul nr.5 (Umoristul)-Încurajează grupul,fiind optimist,bine dispus,cu simțul umorului (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

            După cum se observă,grupul este format pe principiul respectării sau exersării inteligențelor multiple,precum:

- Copilul nr.1 își va exersa inteligența kinestezică;

- Copilul nr.2 își va exersa inteligența verbal-lingvistică;

- Copilul nr.3 își va exersa inteligența interpersonală;

- Copilul nr.4 își va exersa inteligența logico-matematică;

- Copilul nr.5 își va exersa inteligența intrapersonală (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

·         Copiii rezolvă sarcina individual într-un timp dat;

·         Prezintă pe rând răspunsul formulat.Toți copiii din grup analizează răspunsul,fac comentarii,pot solicita reformularea întrebării pentru a fi siguri că sarcina este corect rezolvată (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

            Au loc comentarii care conduc la selectarea sau reformularea răspunsului corect prin combinarea ideilor individuale (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

Dacă se aplică strategia în mai multe grupuri simultan,este nevoie de câte un adult ca moderator sau numai pentru a monitoriza activitatea  și a rezolva problemele grupului (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).
Strategia dă rezultate foarte bune în activități de observare desfășurate frontal,educatoarea găsind pentru fiecare copil câte o sarcină care să motiveze învățarea (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

            Frontal,se poate combina cu brainstorming-ul și jocul de rol.Eficiența maximă a strategiei este dată de organizarea  grupurilor în ariile de stimulare în decursul unei săptămâni,pe rând.Se pot astfel diversifica sarcinile atât la nivelul grupului cât și la nivelul grupurilor,până la individualizare (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

          Exemple de jocuri:

Cubul întrebărilor,cubul anotimpurilor,cubul toamnei,cubul muntelui,cubul florilor,cubul prieteniei,cubul personajelor,cubul meu,cubul grupei,etc (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

Activitatea de grup se poate încheia sub mai multe forme:

a)      Conceperea unui eseu având ca suport înregistrările răspunsurilor pe flipchart;

b)      Transpunerea ideilor într-un desen colectiv cu tema investigată;

c)      Prezentarea celor mai frumoase rezolvări și motivarea alegerii lor;

d)     Propunerea unui nou cub cu o altă denumire,formularea sarcinilor pe fețele cubului și rezolvarea lor acasă (Constantin, 1996), (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

      Avantajele acestei metode sunt multiple,printre care se numără și:

-          Determină participarea conștientă a preșcolarilor prin implicarea maximă a acestora în rezolvarea sarcinilor;

-          Permite diferențirea sarcinilor de învățare;

-          Formează deprinderi de muncă intelectuală;

-          Stimulează gândirea logică a copiiilor;

-          Crește responsabilitatea elevului față de propria învățare,dar și față de grup;

-          Sporește eficiența învățării-preșcolarii învață unii de la alții;

-          Dezvoltă abilități de comunicare și cooperare (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

Această metodă are și anumite dezavantaje:

-          Rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp;

-          Se creează un zgomot oarecare;

-          Facilitează erori în învățare;

-          Nu există un control precis asupra cantității și calității cunoștințelor dobândite de fiecare preșcolar (Breben, Gongea, Ruiu, & Fulga).

                        Bibliography

                                Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., & Fulga, M. Metode interactive de grup-Ghid Metodic-.                               Craiova: Arves;

                                Constantin, C. (1996). Pedagogie. Iași: Polirom;

                                Ioan, C. (2006). Metode de învățământ. Iași: Polirom.

            Metoda cubului este utilă în practica educațională deoarece,prin aceasta este stimulată învăţarea şi dezvoltarea personală, favorizând schimbul de idei, de experienţe şi cunoştinţe,se asigură o participare activă,promovează interacţiunea, conducând la o învăţare activă cu rezultate evidente.Contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, are un caracter activ-participativ, o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii elevilor.

       Pentru o utilizare eficientă a acestor metode, în practica didactică, este necesară cunoaşterea teoretică, o minimă experienţă în utilizarea acestor metode şi integrarea corespunzătoare în proiectul didactic, în interrelaţie cu metodele tradiţionale. Acest mod de predare transformă elevul într-un actor, participant activ în procesul învăţării, pregătit să-şi însuşească cunoştinţele prin efort propriu, o angajare optimă a gândirii, mobilizându-l în raport cu sarcinile de învăţare date.

          În viziunea mea,o școala perfectă ar fi una în care toți elevii se pot manifesta liber,deliberat,fără nici un fel de graniță între ei și profesori.Toți profesorii ar trebui să aibă o relație deschisă cu fiecare elev în parte,ajutându-i și îndrumându-i necondiționat.

          În primul rând,școala nu ar mai trebui să fie vazută ca fiind ceva obligatoriu,o obligație (merg la școală pentru că mă trimit părinții sau pentru că nu trebuie să fac absențe),ci ceva plăcut,ceva util pentru dezvoltarea fiecarui elev,pentru a deveni persoane de bază pentru societate.Totodată,școala trebuie să aibă un impact asupra fiecărui elev în parte,ajutându-i să devină culți inteligenți,dar nu așa cum se procedează în zilele noastre prin memorarea unor lecții.Fiecare elev trebuie să aibă propriul discernământ,propria motivație și plăcere pentru învățare continuă.

          Mi-aș dori să văd o școală în care se învață din plăcere,în care copiii sunt susținuți și îndrumați spre performanțe deosebite,atît școlare,cît și extrașcolare,în care profesorii depun tot efortul pentru a le sprijini creativitatea,prin predarea interactivă,materiile ajutându-i să se dezvolte intelectual și psihic.

            O școală perfectă,din punctul meu de vedere,este o școală în care elevii sunt în centrul atenției,deoarece ei reprezintă viitorul nostru.

            Școala, în viziunea multora înseamnă acumularea de informații într-una, într-un mod aspru. Școala înseamnă formule matematice, ani istorici, denumiri geografice, cifre economice, comentarii bătute în cuie la limba română. Și nimic care să îți stimuleze creativitate, căci creativitatea există și în toate domeniile științifice, nu doar în artă. În opinia mea, fiecare domeniu este o artă în complexitatea lui și îți permite dezvoltarea creativității prin intermediul său. Iar școala,ne inhibă această creativitate, iar o dată inhibată cu greu  mai renaște.

            Pentru a obține din elevi niște oameni de bază,gata să ajute și să reprezinte comunitatea,ar trebui să le dăm aripi,să-i lăsăm să viseze și să fie creativi.Să le dăm speranțe,visuri în care să creadă și scopuri pe care să dorească să le atingă.Să nu le mai impunem atât de multe,să nu le mai spunem ce să facă,să-i lăsăm să-și aleagă singuri universul din care vor dori să facă parte.

            Știu că asta ne-am dori cu toții,cei care facem încă parte din sistem în mod direct. Și asta ne-am dori,libertatea de a alege și de a ne canaliza propriile talente. Libertatea de a deveni culți și inteligenți într-un mod creativ, unic, căci fiecare este unic în felul lui.

Modelele vieții mele

Modelele vieții mele

Fiecare dintre noi purtăm în suflet unul, două sau mai multe modele, care ne-au marcat personalitatea și de ce nu, viața. Eu am propriile modele care m-au ocrotit, ghidat pe tot parcursul existenței, care au contribuit la formarea mea interioară. Primul meu model în viață este mama, cea care mi-a fost alături încă de la prima suflare și m-a copleșit cu toată dragostea ei. Una este mama, una este persoana pe care te poți baza la nevoie, căreia îi poți împărtăși orice, fie că este bucurie sau tristețe; ea va fi mereu cea care știe întotdeauna cum să-ți vorbească.

Mama este persoana care te cunoaște cel mai bine, nu îi poți ascunde nimic niciodată, deoarece întotdeauna te simte după primele cuvinte sau gesturi. Mama mea se aseamănă unui înger cu fața sa senină, care-i cuprinde cele cele mai călduroase și dătătoare de dragoste zâmbete. Îi port în suflet privirea pătrunzătoare, cu care mă face întotdeauna să zâmbesc.

Mama este o comoară ce trebuie prețuită cu prețul vieții. O altă persoană ca ea nu mai găsim niciunde; acea persoană care să îți sufle pe rană atunci când te ranești, să râdă cu tine atunci când ești fericit și să împartă cu tine durerea și tristețea; să te întrebe cum a fost la școală,ce dorești să-ți cumpere sau ce să-ți pregătească de mâncare.Nimeni nu se poartă cu mine în acest fel,în afară de cea care mi-a dat viață,ființa care ar da orice să-mi fie bine,să fiu fericită...mama.Indiferent cât efort depune întreaga zi,ea vine întotdeauna să mă sărute înainte de culcare.Ea este raza mea de soare,fericirea și iubirea...este prețiosul meu model din viață.De la ea am moștenit bunătatea,perseverența si onoarea.Ea m-a învățat întotdeauna să lupt pentru ceea ce-mi doresc și să nu renunț la jumătatea drumului,pentru că „o luptă este viața”.M-a încurajat mereu să învăț carte,să fiu cineva,un om de bază al societății pentru ca noi,copiii, „suntem mândria părinților,munca tinereții lor și ajutorul bătrâneții”.M-a ghidat întotdeauna și nu a încetat vreodată să fie sursa mea de inspirație.

Îmi iubesc mama și îi sunt recunoscătoare pentru tot ce îmi oferă și mă învață.Ea este și va fi mereu modelul pe care îmi doresc sa îl urmez.Îmi doresc să fiu și eu o persoană caldă,iubitoare și plină de învățăminte,asemeni ei.

Un alt model al vieții mele este tata,o altă persoană importantă din viața mea.El a fost cel care întotdeauna m-a înstruit în așa fel încat să nu calc niciodată pe bec,să nu fac greșeli pe care să le regret mai tărziu.El a fost piatra de temelie a personalității mele.M-a învățat că nu întotdeauna trebuie să fii bun și supus în viață.Îmi spune mereu să fiu puternică pentru a putea înfrunta valurile vieții,lucru care va fi foarte greu sau chiar imposibil dacă nu ești suficient de pregătit.

Tata,mi-a insuflat reguli,principii pe care trebuie să le respect cu sârguință pe tot parcursul existenței mele.M-a învățat mereu ce este rău și ce este bine în viață.Nu a acceptat niciodată să fac greșeli,întotdeauna și-a dorit să aibă copii exemplari,de laudă;tata mereu a fost mândru,îi creștea inima la fiecare faptă bună săvârșită.A avut grijă de fiecare dată să-mi ofere învătămintele cele mai bune,pentru a fi copilul model mult dorit.Împreună cu mama,a muncit din răsputeri pentru a-mi oferi tot ce este mai bun,să nu duc lipsă de nimic,să fiu fericită și împlinită.

Tata reprezintă pentru mine puterea,trăinicia și prosperitatea.Este modelul meu demn de urmat deoarece mi-a dat întotdeauna siguranța de care aveam nevoie,puterea de a merge mai departe,fiind langa mine atunci cand am resimțit nevoia.Nu mi-a fost niciodată teamă de nimic pentru că îl aveam pe tata de partea mea și puteam să înfrunt orice și pe oricine.Tata este stâlpul meu de susținere,care îmi dă puterea și curajul de care am nevoie pentru a izbândi în viață.Doresc tuturor un asemenea tată,care știe cum să combine afecțiunea cu autoritatea pentru a asigura o buna creștere puiului său.

Tata,ocupă un loc important în inima mea deoarece a fost mereu langa mine și m-a încurajat cand am avut nevoie,m-a susținut în tot ce mi-am dorit să fac și a avut grija să dau tot ce am avut mai bun pentru a obține cele mai mari performanțe,cele mai mari câștiguri.

Îmi admir foarte mult tatăl.Datorită lui am devenit la fel de puternică și sigură de tot și toate,fără teamă și timiditate.Tata este eroul meu!

Al treilea model ce mi-a marcat personalitatea și mi-a insuflat încredere și curaj este bunicul meu.Cu el am petrecut o parte de neuitat a vieții mele,copilăria.Îmi aduc cu nostalgie aminte de el,cu părul său cărunt și ochii de culoarea cerului,cum mă ținea pe genunchi și mă învăța tabla înmulțirii de pe coperta unui caiet.Nu ridica tonul niciodată la mine,chiar dacă greșeam...se bucura enorm să mă aibă în preajmă.Din gura lui ieșeau mereu vorbe de aur,sfaturi prețioase sau chiar lecții de viață.Fiind trecut prin multe,era foarte înțelept,dându-mi întotdeuna cele mai bune povețe,pe care nu le-am uitat niciodată și care mi-au fost de folos în viață.

Chiar dacă era în vârstă,nu se plângea niciodată de nimic și avea o stare de spirit de nedescris,semn că nu trebuie să ne văicărim,ci trebuie să ne bucurăm din plin de fiecare clipă din viață și să-i prețuim pe cei dragi.Era foarte iubit și respectat de cei din jur datorită felului său de a fi și a dorinței de a-i ajuta pe ceilalti fără a cere nimic în schimb.M-a învățat și pe mine să fiu de cuvânt și muncitoare,să nu-mi placă minciuna și prefăcătoria.

Încă de când eram mică mă ducea la biserică,el fiind cel care m-a învățat să mă inchin și să spun rugaciuni.Mi-a insuflat iubirea față de Dumnezeu și față de cele sfinte,spunându-mi că Dumnezeu este cel care îmi calăuzește calea și mă va ajuta întotdeuna.

Bunicul, a știut să ia viața ca atare,râzând necazurilor de fiecare dată.Niciodată nu s-a lăsat înfrânt și nu a așteptat nimic de-a gata.A muncit din răsputeri pentru fiecare ban pentru a-și crește sârguincios copiii.

Pentru întreaga mea viață nu pot uita învățămintele pline cu tâlc ale bunicului,cheful de viață,umorul cu care trata necazurile și crezul pentru vremuri mai bune.El este un model pentru mine deoarece de la el am învățat că pot să o iau de la capăt fără teamă,să nu-mi fie frică de greutăți,să văd mereu partea plină a paharului și să zâmbesc mereu,pentru că doar așa poți reuși în viață.

Concluzionând, aceste trei modele au avut un impact hotărâtor asupra formării și dezvoltării personalității mele, lăsând amprente. Am încercat să le tratez în ordinea importanței fiecăruia, însă toate au fost esențiale în formarea personalității mele.